Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara zilei de ieri, după săvârșirea Canonului de pocăință al Sf. Andrei Criteanul, la Sfânta Mănăstire Ciuflea, Arhim. Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator al așezământului, a săvârșit tunderea în monahism a roabei lui Dumnezeu Maria, care a primit numele de călugărie Xenia. La acest deosebit eveniment de responsabilitate și maturitate duhovnicească, când persoana ia hotărârea neclintită de a-și închina viața în totalitate pentru slujirea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lăsându-se de toate care țin de această lume trecătoare, au participat mai mulți slujitori și numeroși credincioși, care împreună s-au rugat pentru ca noua viață spirituală în care a pășit monahia Xenia, să-i fie spre mântuire atât ei, precum și semenilor pentru care de acum înainte se va ruga cu și mai mult sârg și smerenie. Cu acest emoționant prilej, Părintele Nicolae i-a urat tinerei monahii să se bucure din toată ființa sa de alegerea pe care a făcut-o, pentru că a ales o cale de viețuire, prin care sufletul va cunoaște toată mângâierea apropierii de Mântuitorul Hristos prin asceză și rugăciune sârguincioasă în liniștea mănăstirii, unde sufletul cunoaște alinarea apropierii de Dumnezeu. Iar pentru ca această binecuvântată nevoiere să-i fie mai ușoară, monahia Xenia a primit din partea Părintelui Arhimandrit o icoană cu chipul Sf. Xenia de Sankt Petersburg, pe care a ales-o drept mijlocitoare cerească.
|