Acestui Sfânt Apostol i s-a dat numele de "zilotul”, adică "zelosul sau cel plin de râvnă”, pentru a fi deosebit de Sfântul Simon Petru şi de Sfântul Simon fratele şi urmaşul lui Iacob cel mic în păstorirea Episcopiei Ierusalimului. De asemenea, i s-a mai dat acest nume şi pentru râvna arătată în urmarea Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Apostol Simon Zilotul era originar din Cana Galileei. A predicat în Egipt şi Mauretania. A slăvit pe Dumnezeu, primind moarte martirică în oraşul Snanir din Persia.
Sursa: Ziarul Lumina
Pestera Sfantului Simon Zilotul
Crestinismul a fost adus in Abkhazia in secolul I de catre primii misionari crestini. Sfantul Apostol Andrei si Sfantul Apostol Simon Zilotul au ajuns in acest loc trecand prin Capadocia si prin orasul de coasta Trabzon.
Acestia au predicat cuvantul Evangheliei din partea sudica a Marii Negre inspre Sevastopol (Sukhum). Sfantul Apostol Andrei a continuat sa propovadiasca in alte regiuni, in timp ce Sfantul Apostol Simon a ramas in Abkhazia.
Sfantul Simon Zilotul a fost unul dintre cei doisprezece Αpostoli ai Mantuitorului. Sfantul Evanghelist Matei il numeste "Simon Cananeul” in timp ce Sfantul Evanghelist Luca, "Simon Zilotul” (Mat. 10:4; Luca 6:15). Cuvantul "cananeu” intrebuintat de catre Sfantul Matei se crede ca provine din "kana”, care in aramaica inseamna "zilot” sau "zelos”. Sfantul Luca, de altfel, traduce intelesul cuvantului "cananeu”. Marturii ulterioare spun ca Sfantul Simon Zilotul este mirele de la nunta din Cana Galileii, unde Domnul a prefacut apa in vin, infaptuind prima minune a Sa consemnata in Evanghelii (Ioan 2:1-11). Potrivit unor cercetatori Sfantul Simon este numit "cananeul” deoarece era originar din Cana ( potrivit altora, din Tinutul Canaanului).
Despre Sfantul Simon Zilotul se spune ca a calatorit in multe locuri, din Marea Britanie pana in zona Marii Neagre, propovaduind Evanghelia lui Hristos. Sunt numeroase marturiile cu privire la cum si unde a fost martirizat. Una dintre cele mai vechi traditii sustine ca Sfantul Apostol Simon a fost martirizat in Georgia. Moise de Chorene scrie ca Sfantul Simon a primit martiriul in Weriosphora in Iberia (Abkhazia, Georgia).
Traditia georgiana afirma ca sfantul a predicat in Georgia apuseana si ca a fost inmormantat langa Sokhumi, in satul Anakopia. In secolele IX-X pe locul mormantului a fost construita o biserica. In prezent, aceasta biserica apartine Manastirii Noul Athos.
Sfantul Apostol Simon este cinstit in mod deosebit la aceasta manastire, in ziua praznuirii sale, 10 mai, cand vin mii de pelerini. Unul din cele mai vizitate locuri ce apartin Manastirii Noul Athos este pestera Sfantului Simon Zilotul, situata in apropierea locului unde Apostolul a primit martiriul.
Potrivit traditiei, acesta ar fi locul unde a trait si s-a rugat Sfantul Apostol Simon Zilotul. Lumina isi face loc in pestera printr-o mica sapatura in piatra. Pestera este sapata natural in piatra. Peretii pesterii sunt decorati cu mozaicuri antice, cruci, inscriptii, icoane si candele. In 1884 pestera a fost sfintita. De atunci icoanele Sfantului Apostol Andrei si cea a Sfantului Simon Zilotul sunt pastrate aici. Credinciosii obisnuiesc sa lase in aceasta pestera pomelnice spre a fi pomeniti in rugaciune de catre parintii manastirii.
Sursa: CrestinOrtodox
Biserica din Cana Galileii
Cana Galileii, numita astazi "Kafr Kanna” sau "Khirbet Cana”, este o localitate din regiunea Galileea, aflata la numai sapte kilometri inspre nord-est de Nazaret. Localitatea este locuita astazi de aproximativ cinci mii de locuitori, aproape toti de origine araba, o treime fiind musulmani, iar doua treimi fiind crestini.
Pornind din Nazaret, inspre Cana Galileii, pelerinii strabat valea numita "Merj Sembil”, adica "Campul Spicelor”. Acum doua mii de ani, pasii Mantuitorului au sfintit aceasta cale, in drumul Sau spre Nunta din Cana, la care a fost chemat.
Inca din cele mai vechi timpuri, acest loc este cinstit de catre crestini drept locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit prima Sa minune, fiind invitat la o Nunta, la care a participat impreuna cu Maica Sa si cu ucenicii Sai.
Cana Galileii si marturia Sfintei Scripturi – cele doua minuni
"Si a treia zi s-a facut nunta in Cana Galileii si era si mama lui Iisus acolo. Si a fost chemat si Iisus si ucenicii Sai la nunta. Si sfarsindu-se vinul, a zis mama lui Iisus catre El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne priveste pe mine si pe tine, femeie? Inca n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceti orice va va spune.
Si erau acolo sase vase de piatra, puse pentru curatirea iudeilor, care luau cate doua sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleti vasele cu apa. Si le-au umplut pana sus. Si le-a zis: Scoateti acum si aduceti nunului. Iar ei i-au dus.
Si cand nunul a gustat apa care se facuse vin si nu stia de unde este, ci numai slujitorii care scosesera apa stiau, a chemat nunul pe mire, si i-a zis: Orice om pune intai vinul cel bun si, cand se ametesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai tinut vinul cel bun pana acum.
Acest inceput al minunilor l-a facut Iisus in Cana Galileii si Si-a aratat slava Sa; si ucenicii Sai au crezut in El” (Ioan 2, 1-11).
"Iarasi a mers in Cana Galileii, unde prefacuse apa in vin. Si era un slujitor regesc, al carui fiu era bolnav in Capernaum. Acesta, auzind ca Iisus a venit din Iudeea in Galileea, s-a dus la El si Il ruga sa Se coboare si sa vindece pe fiul lui, ca era gata sa moara.
Deci Iisus i-a zis: Daca nu veti vedea semne si minuni, nu veti crede. Slujitorul regesc a zis catre El: Doamne, coboara-Te inainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tau traieste. Si omul a crezut cuvantului pe care i l-a spus Iisus si a plecat.
Iar pe cand cobora, slugile lui, l-au intampinat spunandu-i ca fiul lui traieste. Si cerea, deci, sa afle de la ele ceasul in care i-a fost mai bine. Deci i-au spus ca ieri, in ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile. Asadar tatal a cunoscut ca in ceasul acela a fost in care Iisus i-a zis: Fiul tau traieste. Si a crezut el si toata casa lui.
Aceasta este a doua minune pe care a facut-o iarasi Iisus, venind din Iudeea in Galileea” (Ioan 4, 46-54).
