Pe 1/14 august, creştinii ortodocşi de pretutindeni încep pregătirea duhovnicească pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. Postul Sfintei Marii este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1/14 august şi se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15/28 august). Postul Sântămăriei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care, înainte de Adormire, a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare. 

Icoana Adormirea Maicii Domnului

În ultimele sale clipe de viaţă, Fecioara Maria a fost înconjurată de Sfinţii Apostoli, care i-au dus trupul în mormântul din Ghetsimani, unde ceruse Sfânta Fecioară. Este considerat, cu toate acestea, un post uşor, dată fiind abundenţa fructelor şi legumelor în această perioadă a anului. Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea ei cu trupul la cer, nu sunt informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. În scrierile a patru Sf.Părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin, se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată prin îngerul Gavriil, de mutarea ei din această viaţă. Deşi Apostolii erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia, au fost prezenţi la eveniment, Sfânta Fecioară înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se întâmple.

Sfânta Fecioară Maria este mai presus decât toţi sfinţii, mai cinstită decât heruvimii şi mai preamărită decât serafimii, este acoperitoarea, apărătoarea, mijlocitoarea şi ajutătoarea credincioşilor. Biserica recomandă credincioşilor înfrânarea plăcerilor şi desfătărilor trupeşti, iar nunţile sunt interzise cu desăvârşire în această perioadă, ca şi în celelalte posturi.

Originea Postului Sfintei Marii.

Originea acestui post trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Dom­nului s-a  dezvoltat si cand sarbatoarea Ador­mirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Unii (in partile Antiohiei) posteau o singura zi (6 august), altii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, soco­tind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata pos­tului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze pana la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (15/28 august).

După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.

 Cum trebuie sa postim.

 Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vi­nerea, pana la Ceasul IX, adica pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata. Martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la  peste, pe 6/19 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.

  POSTUL – schimbare a vietii nu schimbare de bucate

 ,,Tu posteşti? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ţi milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ţine ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase şi neruşinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele şi de la clevetiri” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Mântuitorul recomandă postul discret, nefăţarnic: ,,Când postiţi, nu fiţi trişti, ca făţarnicii… să nu vă arătaţi oamenilor că postiţi” (Matei 6, 16-18).

Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre post ca fiind nu numai o abstinenţă voluntară de  la mâncare ci şi autodisciplinare. Postul nu este o povară ci el înseamnă libertate, adică puterea de a putea să te abţii de la orice şi mai ales de la un lucru rău, dăunător. El face din om să fie liber cu adevărat şi prin aceasta să cunoască adevărul prin dreapta socotinţă, adică prin puterea de a discerne răul de bine în orice situaţie fie ea de criză, de compromis, de ispitire sau de maximă bucurie. Postul în primul rând, înseamnă pocăinţă, fiindcă el este mijlocul cel mai potrivit prin care omul se căieşte pentru păcatele sale, meditează asupra modului cum au fost săvârşite păcatele şi prin aceasta încearcă pe cât posibil să diminuieze precedentele care au stat la baza împlinirii acestor păcate. Postul prin excelenţă înseamnă smerenie.

Dacă postul este un mijloc, o cale care ne ajută să ajungem la sfinţenie, atunci faptele bune, iubirea, rugăciunea sunt primordiale în această perioadă, înfrânarea de la mâncare având un rol important, dar ea este doar un constituent al postul şi nu postul însine: ,,Păzeşte-te de a restrânge postul doar de la ferirea de carne. Adevăratul post stă  în a te îndepărta de păcate” (Sfântul Vasile cel Mare).

Astăzi am restrâns postul la ceea ce este mai simplu de săvârşit, înlocuirea anumitor alimente cu altele. Dar ceea ce este mai grav este că latura postul mai importantă, ferirea de răutăţi care vin din inima noastră, şi permanenta trăire în fapte bune, nu este luată în seamă mai deloc chiar dacă Însuşi Dumnezeu spune că acesta este postul care Îi place: ,,Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii … Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l, atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”(Isaia 58, 6-8).

Postul de păcate – nu completare ci temelie a postului de bucate

Scopul postului nu este altceva decât schimbarea vieţii: ,,Dacă nu ţi-ai schimbat viaţa, ce-ţi foloseşte să posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Această schimbare nu se produce în urma postului de bucate ci în urma curăţiei de păcate şi a săvârşirii faptelor bune în mod treptat şi mai accentuat în perioadele de post ale anului. Aşadar postul de păcate este superior celui de bucate, şi în ciuda acestui fapt, astăzi în Biserica noastră se vorbeşte numai despre postul de bucate. Postul de păcate îl putem ţine chiar dacă postul de bucate nu este prezent în viaţa noastră, în schimb postul de bucate în zadar îl ţinem dacă nu are ca bază iubirea, faptele bune şi permanenta ferire de păcate.

Aşadar postul de bucate, chiar şi ajunarea, nu au nici o valoare dacă nu au ca temelie postul înfrânării de la păcatele trupeşti şi spirituale şi dacă nu au la bază faptele bune, aşa precum ne spune Sfântul Ioan al Antiohiei: ,,Nu ajunge numai să opreşti gura de la mâncare, ci toate mădularele să le opreşti de la tot ce-i stricăcios”. Postul de mâncare, nu aduce nici un folos fără celelalte lucruri: pocăinţa, rugăciunea, citirea din Sfânta Scriptură, milostenia şi vegherea.

Despre postul de bucate, putem spune că el pregăteşte teren prielnic pentru postul cel sufletesc. El este trenul care face o anumită rută într-un anumit timp. Numai că acest marfar trebuie încărcat cu bunuri iar acestea sunt tocmai faptele noastre bune şi voinţa puternică de a înlătura răutăţile din inima noastră. În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Nu e nici un folos pentru negustori că au făcut un lung drum pe mare, dacă nu duc cu ei o mare încărcătură şi multe mărfuri; nici noi nu avem vreun folos de pe urma postului, dacă îl trecem fără folos şi fără rost.”  Aşadar dacă trece postul şi noi am rămas cu aceleaşi păcate, zadarnic a fost efortul nostru în ceea ce priveşte abţinerea de la bucate. Postul constituie consacrarea trupului şi dispoziţia de a împărţi cu semenul prinosul nostru. Şi astfel scopul este unul duhovnicesc în care relaţia cu semenii devine şi în cadrul postul centrul vieţuirii noastre. Prin postul de bucate, noi facem loc postului celui adevărat, printr-o anumită pregătire. În această pregătire punem început bun curăţiei celei trupeşti şi celei sufleteşti, facând posibilă sălăşluirea în sufletele noastre a Duhului Sfânt, pentru a putea împlini faptele bune, căci nu noi ci harul lui Dumnezeu le săvârşeşte. Singuri nu putem să ne curăţim de răutăţi şi să avem o relaţie bună cu semenii, căci în orice acţiune pe care o întreprindem, trebuie să avem conştiinţa conlucrării cu Dumnezeu, iar în tot ceea ce facem trebuie să ne raportăm la Dumnezeu, lăsăndu-ne în permanenţă conduşi de har.

Abţinerea de la răutăţi şi săvârşirea faptelor bune – postul cel adevărat.

Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi nu ne abţinem de la răutăţi, nu numai că este zadarnic efortul depus, dar putem spune, că ne este în defavoarea noastră,,Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă cu diavolul, care, deşi nu mănâncă nimic, totuşi nu încetează să păcătuiscă” (Sfântul Vasile cel Mare).

Diferenţa dintre postul de bucate şi postul de păcate este asemănătoare cu diferenţa dintre o agapa creştină săvârşită în familie sau cu apropiaţii şi vecinii, făcând doar un schimb de mâncare, şi o masă la care sunt chemaţi adevăraţii săraci cei care nu au nici măcar strictul necesar. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, de acele răutăţi care vin din suflet şi se îndreaptă spre semenii noaştri: ,,Postul adevărat nu stă atât în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Important este să avem grijă ca sufletul nostru să fie cât mai curat, şi în acest fel să-i facem loc lui Dumnezeu în inima noastră, această curăţie a sufletului făcându-se prin depărtarea relelor obiceiuri şi prin alungarea ispitelor venite din partea celui rău, aşa precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Ce folos să postim de bucate, dacă nu aruncăm relele obiceiuri ale sufletului”.

Scopul postului este acela de al converti într-un mod de viaţă creştin autentic, în care mâncarea reţinută şi accesul limitat la tot ce se găseşte rau în această lume, să nu ne fie valabil doar în anumite momente ale anului, ci să ne fie o permanenţă în viaţa noastră.

Este adevărat că vremurile în care trăim nu sunt foarte prielnice în ceea ce priveşte uşurinţa înfrânării şi abţinerea de la bunătăţile vieţii. Cu privire la aceste lucruri Sfântul Vasile cel Mare spune: ,,Chipul în care au trăit primii oameni în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că ducând o viaţă îngerească ajunseseră, prin cumpătare, la asemănarea cu îngerii, ci şi pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai târziu de om: nici băutul vinului, nici tăiatul animalelor, nici toate cele câte tulbură mintea omenească”.

Aşadar postul în toate cele două aspecte ale sale, cel al înfrânării de bucate şi cel al îndepărtării de păcate, deşi nu putem vorbi neapărat despre două posturi, trebuie să ducă la schimbarea vieţii noastre în mai bine, o schimbare treptată de la an la an.

Postul trebuie convertit într-un mod de viaţă cu adevărat creştinesc, omul trebuind să trăiască într-un continuu post în care totul să fie cu măsură şi în care iubirea şi faptele bune să primeze în faţa oricărui tip de asceză mai mult sau mai puţin folositoare sufletului.

 Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

„Împărăteasa mea cea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniţi, acoperirea celor necăjiţi, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor.

Amin!"