[…] Mai întâi, lasându-te calauzit de Evanghelie, leapada vrajba, mânia, osândirea si toate câte lucreaza de-a dreptul împotriva iubirii. Evanghelia porunceste sa ne rugam pentru vrajmasi, sa binecuvântam pe cei care ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc, sa iertam aproapelui tot ce ar face împotriva noastra. Tu, cel ce voiesti a urma lui Hristos, straduieste-te sa plinesti cu fapta aceste porunci. Nu e defel de ajuns sa citim doar, cu placere, poruncile evanghelice si sa ne minunam de înalta duhovnicie pe care acestea o cuprind în sine. Din pacate, multi se multumesc cu atât. Atunci când vei purcede la plinirea poruncilor Evangheliei, cu îndaratnicie se vor împotrivi la aceasta stapânii inimii tale. Acesti stapâni sunt starea ta trupeasca, în care te afli supus trupului si sângelui, si duhurile cazute, a caror tara supusa este starea trupeasca a omului. Cugetarea trupeasca, dreptatea ei si dreptatea duhurilor cazute îti pretind sa nu te lepezi de cinstea în care te afli si de celelalte foloase pamântesti, îti pretind sa le aperi. Tu însa poarta cu barbatie razboiul cel nevazut, calauzit de Evanghelie, calauzit de Domnul Însusi. Jertfeste tot pentru plinirea poruncilor evanghelice. Fara aceasta jertfa nu vei putea fi plinitor al lor. Domnul a zis ucenicilor Sai: Daca cineva voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine (Mt. 16, 34). Atunci când Domnul este cu tine, sa crezi în izbânda. Domnul nu poate sa nu fie biruitor. Cere biruinta de la Domnul, cere-o cu rugaciune si plâns statornic, si va veni deodata lucrarea harului în inima ta: deodata vei simti prea desfatata încântare a iubirii de vrajmasi. […]

      Da cinstire aproapelui, fara sa iei seama la vârsta, fara sa faci nici o deosebire între barbat si femeie, fara sa te uiti la rangul lumesc si iubirea sfânta va începe, treptat, sa se faca aratata în inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt carnea si sângele, nu înrâurirea simturilor, ci Dumnezeu. Cei lipsiti de slava numelui de crestin nu sunt lipsiti de cealalta slava, pe care au primit-o atunci când au fost ziditi: ei sunt chipul lui Dumnezeu. Daca chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afara, în vapaia cea cumplita a iadului, si acolo sunt dator sa-i cinstesc. Ce treaba am eu cu vapaia, cu iadul! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecatii lui Dumnezeu: treaba mea este sa pazesc cinstirea fata de chipul lui Dumnezeu, si prin aceasta sa ma pazesc pe mine însumi de iad. Da cinstire si orbului, si leprosului, si pruncului de tâta, si raufacatorului, si pagânului, cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputintele si neajunsurile lor! Ia seama la tine, ca sa nu sufere vreun neajuns iubirea ta. În crestin, sa dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povatuirea noastra si înca va mai spune atunci când ni se va hotarî soarta pentru vesnicie: Ceea ce ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut (Mt. 25,40). Atunci când ai de-a face cu aproapele, sa ai în minte acest cuvânt evanghelic si te vei face prieten de taina al iubirii de aproapele. Prietenul de taina al iubirii de aproapele intra prin ea în iubirea de Dumnezeu. Dar de socoti ca-L iubesti pe Dumnezeu, iar în inima ta traiesti un simtamânt de neplacere fie si fata de un singur om, sa stii ca te afli într-o vesnica amagire de sine. De zice cineva, graieste Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau îl uraste, mincinos este. Aceasta porunca avem de la El, ca cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau (1 In. 4,20-21). A arata iubire duhovniceasca fata de aproapele e semnul înnoirii sufletului prin Sfântul Duh. Noi stim ca am trecut de la moarte la viata, graieste iarasi Cuvântatorul de Dumnezeu, fiindca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramâne în moarte (1 In. 3,14). Desavârsirea crestina sta în desavârsita iubire de aproapele. Desavârsita iubire de aproapele sta în iubirea de Dumnezeu, care nu cunoaste desavârsire, întru care nu e sfârsit sporirii.[…]