"Noi pomenim pe Sfintele femei mironosite, care s-au dus la mormînt cu miresme pregãtite si cumpãrate de ele ca sã aducã cinstire Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Sigur cã femeile au stiut cã Domnul Hristos a fost uns cu miresme de Iosif si de Nicodim. E amintit acest lucru în Sfînta Evanghelie de la Ioan, si stiind ele aceasta n-au fost multumite numai cu cîte miresme au adus cei doi, ci au vrut si ele sã aducã ceva Domnului Hristos.
Sfîntul Evanghelist Marcu spune cã femeile mironosite au cumpãrat miresme, dar Sfîntul Evanghelist Luca spune cã au pregãtit miresme. Acum cum este? Au pregãtit, sau au cumpãrat? Au si cumpãrat, dar au si pregãtit. Cum? Au cumpãrat ce nu aveau, si au pregãtit din ceea ce au cumpãrat cu ceea ce aveau ele, probabil avînd si ele ceva. Deci, au pregãtit miresme din ceea ce au procurat si din ceea ce au cumpãrat. Si s-au dus cu miresmele pe care le-au pregãtit, sã ungã trupul Domnului Hristos. Dar le-au pregãtit degeaba. De ce? Pentru cã atunci cînd au mers la mormînt au constatat cã Domnul Hristos nu mai este acolo, cã a înviat din morti. Li s-a spus de cãtre un Înger c-a înviat din morti. Si atunci n-au mai întrebuintat miresmele, dar Domnul Hristos le-a primit dorinta lor de a-L cinsti.
Pentru cã a venit vorba de a cumpãra si de a pregãti miresme, ar putea pune cineva întrebarea: oare cît au plãtit femeile pentru ceea ce au cumpãrat, ca sã pregãteascã miresmele? Cît au plãtit? Cã Sfîntul Evanghelist Marcu spune cã au plãtit, cã le-au cumpãrat. Cînd cumperi plãtesti. Nu ni se spune cît au plãtit pentru cît au cumpãrat. De ce oare? Pentru cã tot Sfîntul Evanghelist Marcu spune cã femeia aceea care L-a uns pe Domnul Hristos cu miresme, în viatã fiind El, înainte de moarte, a întrebuintat mir care putea fi vîndut cu mai mult de 300 de dinari. Stiti cît valoreazã 300 de dinari. Pretul a 300 de zile de lucru. De unde stim? Stim cã este o pildã a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos în care se spune cã cei care s-au tocmit cu un stãpîn ca sã lucreze în vie, au primit un dinar pe zi. Deci, dacã într-o zi de lucru primeai un dinar, înseamnã cã 300 de dinari era pretul a 300 de zile de lucru. Asa de mult a costat mirul acela pe care l-a vãrsat femeia peste Domnul Hristos. Nu ni se spune însã cît a costat ceea ce au cumpãrat femeile mironosite ca sã pregãteascã mir. Oare de ce? Eu mã gîndesc cã de aceea n-a spus Sfîntul Evanghelist Marcu aceasta, pentru cã ceea ce au adus femeile la mormîntul Mîntuitorului, ceea ce au vrut ele sã aducã drept cinstire Mîntuitorului, nu are pret. Nu poate fi pretuit cu nimic. De ce? Pentru cã femeile si-au pus în miresmele acelea toatã inima lor.Inima nu costã. Inima lor si-au pus în miresme! Si atunci cît a costat? A costat inima mironositelor. Or asa ceva nu se poate pretui în bani. De ce mi-a venit mie în minte gîndul acesta? Asa, citind de mai multe ori, si totdeauna cu bucurie, o scrisoare a Sfîntului Apostol Pavel nebãgatã în seamã de multi si care este cuprinsã în Sfînta Scripturã, în Noul Testament, si anumeEpistola cãtre Filimon.
Ce se spune în Epistola cãtre Filimon? Înainte de toate, Epistola cãtre Filimon e o scrisoare de recomandare pe care Sfîntul Apostol Pavel i-a dat-o unui rob fugar din casa lui Filimon. Pe robul fugar îl chema Onisim. Sfîntul Apostol Pavel l-a cîstigat pentru credinta crestinã si l-a trimis înapoi la stãpînul sãu, pe care Sfîntul Apostol îl cunostea. Si i-a scris o scrisoare de recomandare. Nu l-a trimis cu mîna goalã, ci l-a trimis cu o scrisoare ca sã-l primeascã cu bunãvointã Filimon. Si acum sã vedem ce frumos spune Sfîntul Apostol Pavel în Epistola cãtre Filimon. Zice, vorbind despre Onisim, despre robul lui fugar: „Pe acesta ti l-am trimis, pe el însusi, adicã inima mea” (Filimon 1, 12). Deci ce trimit? Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Ti-l trimit pe el, pe omul acesta care a fugit de la tine. Dar sã stii cã acesta nu-i un om oarecare, ci inima mea. Îmi pun inima mea în el. Îl primesti pe el, zice: „cum m-ai primi pe mine". „Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine!”.
Eu cred cã la asa ceva s-au gîndit femeile mironosite. Da. Aici nu-i pret mare sau mic, e inima noastrã. Inima mea Doamne Ti-o dau aici cînd îti aduc miresmele. Si aceasta nu se poate plãti, si de aceea Sfîntul Evanghelist n-a scris cît a costat ce-au cumpãrat ele pentru miresme. Ti-l trimit pe el, zice Sfîntul Apostol Pavel, chiar inima mea. Îti dau mirul acesta Doamne, vreau sã-Ti dau mirul acesta, sã stii cã-Ti dau chiar inima mea, a putut zice fiecare dintre mironosite. Primeste-l pe el Doamne, cum m-ai fi primit pe mine. Ori mirul acesta, ori eu, e acelasi lucru. Ori mirul acesta, ori inima mea, e acelasi lucru. Asa zice Sfîntul Apostol Pavel despre Onisim. „Ti-l trimit pe el chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine”. Sunt niste lucruri care te coplesesc. Te fac mic sau te ridicã prin puterea lui Dumnezeu.
Asa a fost atunci, dar acum cum e? Mai putem noi sã dãm ceva Domnului Hristos cum au dat femeile mironosite? Asa cum au dat ele nu putem. Dar putem sã dãm dorinta noastrã de cinstire fatã de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Care-i mirul nostru acuma? Avem si noi un mir de dat? Dacã avem, care-i mirul nostru? Sã ne amintim o alcãtuire pe care ati auzit-o poate-n Postul Pastilor. Ea zice asa: „Lacrimi dã-mi mie Dumnezeule ca oarecînd femeii pãcãtoase, si mã învredniceste sã ud preacuratele Tale picioare, care pe mine din calea rãtãcirii m-au izbãvit. Si mir de bunã mireasmã sã aduc Tie, viatã curatã întru pocãintã mie agonisitã, ca sã aud si eu glasul Tãu cel dorit”.
Ce-ti aduc Doamne? As vrea sã-Ti aduc lacrimi si n-am. Dã-mi lacrimi ca sã-Ti aduc lacrimi. As vrea sã-Ti aduc mir ca femeia pãcãtoasã, dar n-am. Dã-mi Tu ceea ce ar trebui sã-Ti aduc. Viatã curatã, mirul meu este viatã curatã întru pocãintã mie agonisitã. Deci, viata curatã agonisitã, cîstigatã prin pocãintã, este mirul nostru! [...]
Si acum, avînd în vedere toate lucrurile acestea, ne mai rãmîne ceva. Ne rãmîne sã stim cã lui Dumnezeu nu-I aducem anumite lucruri, anumite pãrti din viata noastrã, ci toatã viata noastrã trebuie sã fie o slujire adusã lui Dumnezeu. Tot ce facem pentru Dumnezeu este mirul nostru. Tot ce facem pentru Dumnezeu este cinstirea noastrã. Tot ce facem pentru Dumnezeu este izvor de bucurie pentru noi. Femeile mironosite s-au dus la mormînt, nu L-au gãsit pe Domnul Hristos, dar au gãsit bucuria învierii Lui. Nu se poate sã-I dai ceva lui Dumnezeu si sã nu primesti ceva de la Dumnezeu. Dumnezeu nu rãmîne nimãnui dator.
Si mai spun ceva frumos. În Sîmbãta lãsatului sec de carne cînd este Sîmbãta mortilor, este un cuvînt în Sinaxarul din acea zi, un cuvînt al Sfîntului Atanasie cel Mare, care zice asa: „Cel ce unge cu miresme pe altul, el mai întîi miroase frumos”. Ce înseamnã aceasta? Cã orice bine pe care îl facem în lumea acesta este un fel de mir, si dacã facem un bine pentru altul, ne rãmîne si nouã, si noi rãmînem îmbogãtiti cu binele fãcut, chiar dacã binele pe care l-am fãcut nu este anume pentru noi, ci este pentru altcineva. Pentru cã nu poti unge cu miresme pe cineva fãrã ca tu însuti sã te împãrtãsesti mai întîi de mirosul frumos al mirului. … Sã înmultim mirul în lumea aceasta ca sã mirosim noi însine frumos si atunci vom putea sã ducem Domnului Hristos nu numai fapte singuratice, ci mai ales inima noastrã. Sã nu uitãm cuvîntul: <<Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine>>”.
"[...] Curajul şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfîntul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adînci, încît Mîntuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plîngeţi pe Mine, ci plîngeţi-vă pe voi şi pe copiii voştrii… Căci dacă fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi?(Luca 23, 28; 31).
Pe Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut însîngerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămaşă şi întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în mîinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăinţă a tîlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a Mîntuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46).
Femeile mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morţilor din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigaşi: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai bărbătoase decît apostolii, mai pline de rîvnă decît ucenicii, au văzut aruncîndu-se sorţi pentru cămaşa lui Hristos, făcută de mîinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvîntul Lui cel mai de pe urmă: Părinte, în mîinile Tale încredinţez Duhul Meu! (Luca 23, 46).
Iată cît de mare era rîvna, tăria credinţei, şi bărbăţia sufletului sfintelor femei mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii romani atît de sîngeroşi. Nu se înfricoşau de furia iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimîntau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nădejde!
Însă bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de faţă şi vineri seara, la coborîrea Domnului de pe cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu şi miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu, L-au pus în mormînt şi au prăvălit o piatră la uşa mormîntului...”
"Dupa cum stiti, Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care intretineti viata in familie si in lume. Trebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita. Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu adevarat cu dumneavoastra, ca sa fiti ce trebuie sa fiti, sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere. Pentru ca in familie cunoasteti ce dezastru este astazi. Nu le mai amintim pentru ca stiti dumneavoastra mai bine decat mine.
De aceea, cei care veniti la biserica, care va rugati lui Dumnezeu si aici la biserica si acasa la dumneavoastra, daca va rugati cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie si cu staruinta, veti avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu si veti fi mangaiate in necazurile dumneavoastra. S-a vorbit si vorbim si astazi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtatoare de mir. Nu uitati ca dumneavoastra, toate femeile crestine ortodoxe si fiicele dumneavoastra sunteti mironositele Bisericii Ortodoxe de astazi si din toate timpurile.
Copilele si tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viata lor curata, fecioria, rugaciunea si ascultarea de parinti. Studentele si tot tineretul feminin care vin regulat la biserica, aduc si ele Mantuitorului Hristos, ca un Mir cu buna mireasma, ravna lor pentru toata fapta buna, milostenia catre cei din suferinta si ascultarea de parintele lor duhovnicesc.Mamele crestine aduc Stapanului Hristos cel mai pretios Mir crestin, adica nasterea, cresterea si educarea copiilor lor in frica de Dumnezeu. Iar mamele in varsta, bunicile si vaduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugaciunilor si pastreaza cu sfintenie evlavia ortodoxa pe care o mostenim din mosi stramosi…”
