De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:
Părinte, se poate să mă împărtăşesc de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Dacă se poate, trebuie să continui şi postul?
Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere până la capăt a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:
1. În primele veacuri ale Bisericii, aşa cum vedem în Sfintele Canoane şi la Sfinţii Părinţi, participarea la Liturghie fără împărtăşirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. Cu timpul, mai ales în spaţiul românesc, această evlavie a scăzut, iar rigorile pentru pregătirea de împărtăşanie au crescut pe alocuri exagerat (mai ales printr-o pregătire diferenţiată a clericilor şi a mirenilor). Dar chiar şi aşa, împărtăşirea cu Sfintele Taine la Paşti era o practică generală şi a rămas şi astăzi în toate ţările ortodoxe, unii chiar lăsând să se împărtăşească abia în ziua Învierii, de parcă cineva i-ar împiedica să o facă în fiecare duminică a Postului, iar de Paşti cu atât mai mult.
2. În trecut, iar unii duhovnici şi astăzi, obişnuiesc chiar şi în cazul celor opriţi de la împărtăşanie pentru o perioadă mai îndelungată, să le dea voie să se împărtăşească la Paşti, ca după aceeea să-şi continuie canonul/epitimia. Aceasta se dă spre întărirea lor, ca Hristos să-i ajute să scape de un păcat sau o patimă, iar ei să se bucure de slăvitul praznic. De aici a apărut pe alocuri ideea greşită precum că la Paşti s-ar împărtăşi doar tâlharii şi curvarii, dar oare avem împărtăşanie specială pentru tâlhari şi curvari, şi alta pentru cei care se cred sau chiar sunt normali? Nu este acelaşi Hristos la fiecare Liturghie? Evident că este vorba de un pogorământ special cu ocazia Paştilor şi nu de altceva. Chiar şi cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur de la Paşti, trebuie înţeles tot din perspectivă euharistică. Îndemnul de a se apropia şi cei care au postit şi care nu au postit pentru că viţelul este gras, iar Stăpânul este darnic, se referă clar la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi este de mirare că unii citesc asta fără să înţeleagă.
3. Este foarte important şi aspectul dogmatic al problemei. Lumea se înghesuie să cumpere şi să mănânce la Paşti carne de miel. Aceasta are o legătură cu rânduiala iudaică (conform cărţii Ieşirea) de a mânca anume carne de miel, dar noi trebuie să înţelegem că acel miel a fost o profeţie a Mielului-Hristos care S-a jertfit pentru noi, iar a mânca de Paşti carne de miel fără a te împărtăşi înseamnă o întoarcere în Vechiul Testament şi nerecunoaşterea lui Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29). De asemenea, lumea coace diferiţi cozonaci sau alte copturi pe care le numesc „pască" sau, cu alte cuvinte „paşti", doar oare nu ştim că „Paştele nostru este Hristos" (I Corinteni 5:7)? Deci toate aceste bucate alimentare specifice zilei şi perioadei de Paşti ar trebui să fie o continuare, dar nu un substitut al împărtăşirii cu Sfintele Taine. Despre asta chiar nu se vorbeşte prin Biserici, dar trebuie să ştim că ziua de Paşti este centrată anume pe Liturghie şi împărtăşire.
4. Unii mai spun că nu te poţi împărtăşi cu Sfintele Taine în ziua de Paşti pentru că după aceea mănânci de dulce/frupt, dar oare preotul nu face la fel? Pentru ce se mai face Liturghie la Paşti, iar imediat după ea se binecuvântează lactatele şi cărnurile? Oare nu-i clar că după împărtăşire poţi mânca de toate? Sau poate cineva priveşte Liturghia ca un teatru şi nu ca pe o chemare la împărtăşirea cu Hristos? Dacă ar fi fost incompatibile mâncarea de dulce/frupt cu împărtăşirea, atunci de Paşti şi Crăciun ori nu s-ar face Liturghie, ori nu s-ar dezlega la mâncare de dulce. Şi asta-i valabil pe parcursul întregului an bisericesc.
5. Iar acum despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca creştinii „să se îndestuleze cu Sfintele Taine" pe parcursul întregii Săptămâni Luminate. Bineînţeles fără post, pentru că şi aici se pune aceeaşi problemă: ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul. Ideea de a lega postul de împărtăşire se referă în primul rând la ajunarea înainte de primirea Sfintelor Taine, adică la primirea lor pe nemâncate (nu ca romano-catolicii, chiar şi după mâncare). Iar dacă e să ne referim la postul de durată, atunci este suficient Postul Mare de 7 săptămâni pe care l-am ţinut şi nu-i nevoie să-l continuăm. O vom face în zilele de miercuri şi vineri, apoi în celelalte trei Posturi de peste an. La urma urmei, preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată pentru a se împărtăşi, şi nu-i clar de unde s-a luat ideea că mirenii ar trebui?! Iar toate aceste se referă totuşi la cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină echilibrată şi-L doresc pe Hristos şi în afara Posturulor, pentru că nu percep împărtăşirea ca o răsplată pentru nevoinţa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufleteşti.
Deci fiecare creştin este chemat şi îndemnat insistent să se pregătească de împărtăşanie şi să o ceară de la preot mai ales în ziua de Paşti, iar dacă preotul nu i-o dă fără temei, adică fără a avea păcate opritoare, ci inventând tot felul de pretexte, mergeţi la o altă biserică şi la un alt preot şi spuneţi-i în faţă celui care v-a refuzat, de ce aţi făcut asta, ca să se înveţe minte. Căutaţi-vă duhovnici înţelepţi, iar dacă i-aţi aflat, faceţi ascultare de ei. Nu vă daţi sufletul pe mâna oricui. Personal ştiu unele cazuri când unii mireni s-au apropiat la Paşti să se împărtăşească, iar preotul i-a făcut de râs în faţa întregii Biserici spunându-i: „Dar ce, şapte săptămâni nu ţi-au ajuns să te împărtăşeşti?".
„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem" de Hristos, ca să înţelegem mai bine ce înseamnă „Hristos a înviat!" şi „Adevărat că a înviat!", pentru că chiar el spune: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi" (Ioan 6:53-54).
Sursa: teologie.net
