Aducem la cunoștința binecredincioșilor creștini că duminică, 18 ianuarie a.c. în ajunul Bobotezei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, la Sfânta Mănăstire Ciuflea, va fi adus spre închinare chivotul cu moaștele Sf. Ioan Botezătorul, Sf. M. Mc. Mina, Sf. M. Mc. Haralambie și Sf. Ioan Rusul. Sfințeniile aduse din Grecia vor fi întâmpinate la ora 09.00. Vă invităm cu drag la acest frumos eveniment de suflet pentru a cere împreună mijlocirea Sfinților lui Dumnezeu! ***
Sf. Ioan Botezătorul este ultimul dintre prooroci, ultimul dintre cei care au vorbit poporului lui Israel să se pregătească pentru venirea lui Mesia. Iar naşterea acestui ultim prooroc s-a petrecut într-un mod minunat. Părinţii lui au fost Sfinţii Zaharia şi Elisabeta. Amândoi se trăgeau din seminţia lui Levi, adică dintre cei care erau rânduiţi să slujească la templul din Ierusalim, Zaharia făcând parte din ceata preoţească. Vieţuirea acestor doi era deosebită fiind drepţi înaintea lui Dumnezeu umblând fără prihană în toate poruncile şi legile Domnului (Lc. 1,6). Singura lor întristare era aceea că nu aveau copii pentru că erau bătrâni iar Elisabeta era stearpă. Pentru a dobândi un copil de la Dumnezeu aceşti doi sfinţi au făcut rugăciuni îndelungate, rugăciuni care au fost ascultate, căci Arhanghelul Gavriil a fost trimis să îi vestească lui Zaharia că femeia sa, Elisabeta, îi va naşte un fiu. Fiul lui Zaharia este prezentat de înger ca dar al lui Dumnezeu, ca cel care a fost dinainte rânduit spre a fi prooroc şi înainte-mergător al Domnului. Numele acestui prooroc este ales de însuşi Dumnezeu, Ioan însemnând Dumnezeu este milostiv. Pe lângă nume, îngerul îi vesteşte lui Zaharia şi caracterul misiunii fiului său şi gradul de curăţie al vieţuirii lui, fiind o persoană
...
Detalii »