Cu un sentiment deosebit și o teamă de a uita cele mai mici emoții trăite pe Sf. Munte Athos, grupul de pelerini condus de Prot. Mitr. Teodor Roșca, în sâmbăta prăznuirii Sfintei Treimi s-a reîntors acasă.
Nu știu mănăstire sau schit, chilie sau loc sfânt unde să nu fi tremurat inima și să nu ni se fi umplut sufletul de evlavie. Cu adevărat, Grădina Maicii Domnului - Muntele Athos - este plină de sfințenie și, fiind primiți pe acest sfânt pământ, am trăit speranța în sfintele rugăciuni ale monahilor și fraților care se nevoiesc în cele 20 de mănăstiri, zeci de schituri și nenumărate chilii, peșteri și așezăminte de sihaștri.
Nu cred că există expresii care ar putea reda trăirea sufletească în Sf. Munte când, la sute de kilometri depărtare de meleagurile natale vizitezi chilia Provata, administrată de mănăstirea grecească Marea Lavră, unde se nevoiesc 8 compatrioți de-ai noștri, care zilnic înalță rugăciuni pentru poporul și ţara noastră Moldova și unde ne-am simțit ca acasă.
Istoria și viaţa Sfântului Munte Athos cunoaște fapte pilduitoare ale celor mai celebri și mai sârguincioși fii ai țării noastre. Petrecuți și întâmpinați de turnul construit de Domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt în orașul Ouranopilis (de unde începe călătoria pe Sf. Munte); plecând genunchii în fața icoanei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dăruită de Ștefan cel Mare și Sfânt Mănăstirii Zografu; ținând în mâini simbolul vitejiei strămoșilor noștri - Steagul de luptă al Marelui Ștefan, - cu chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și icoana Botezului Domnului; uimiți de smerenia și întelepciunea Arhimandritului Ambrosie, egumenul de la Zografu, - simți că ești o părticică a unui neam creștin din strămoși.
...
Detalii »