"Omul caută faimă, bani, adrenalină,
dar nu poate trăi plenar decât întru Hristos.” A fost un economist
apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni
şi cu o viaţă "de lume” plină. A renunţat la toate pentru singura
libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă
dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.
Ion Dan a absolvit Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucuresti, în 1980. S-a
angajat la ONT Litoral Mamaia, apoi, câţiva ani a lucrat la Direcţia
Generală a Vămilor. În ‘90, după o scurtă prezenţă la Departamentul
pentru Reformă din cadrul Guvernului României, a intrat în mediul
bancar. Filialele constănţene ale Bancorex, Banca Turco-Română, OTP
Bank au fost conduse de el până în 2007, când şi-a dat demisia. În
februarie 2009 a fost tuns în călugărie, devenind "fratele Ilarion”,
iar în aprilie, acelaşi an, a fost hiorotonit.
CE E CULOAREA?
A
crescut într-un mediu deloc religios. Născut în ‘56, "în plină perioadă
stalinistă”, cum spune el, părinţii fiind şi ei "un produs al
regimului”. Părintele exemplifică: "tata, pentru că nu ieşise niciodată
din Ovidiu iar singura ofertă în anii aceia erau brigăzile patriotice
de la Bumbeşti- Livezeni, a plecat şi el acolo.” La biserică îl mai
ducea bunica, verile, când mergea la ea în vacanţă. Abia în adolescenţă
a început să caute. "Aveam întrebări fără răspuns…”
Şi atunci a
început să citească, mai ales filosofie, însă "fără să găsesc ceva
care să mă marcheze cumva, fără să schimbe nimic în mine” spune el,
mângâindu-şi gânditor barba lungă. Până-ntr-o zi, când a dat peste o
carte din colecţia "Idei Contemporane” a Editurii Politice. "În această
colecţie apăreau tot felul de cărţi de sociologie, de filosofie, de
economie, mai toate cu idei de stânga.
Printre ele mai scăpau şi
altele, ca de exemplu "Spirit şi Materie” a fizicianului Erwin
Schroedinger. Acest om spunea că spiritul e altceva decât materia.
Pornea de la un exemplu foarte frumos, răspunzând întrebării «ce e
culoarea?» demonstrând fizic că, de fapt, culoarea nu există decât în
conştiinţa noastră. Este doar o senzaţie receptată de un subiect care
nu este doar materie, ci şi suflet. Noi vedem cu partea noastră
...
Detalii »