- Înalt Prea Sfinţite Vladimir, cum apreciaţi viaţa bisericească din R. Moldova?
Anul 2009, pentru mine este un an aniversar deoarece de 20 de ani mă
aflu la cârma Bisericii Ortodoxe din Moldova. Am ajuns într-o perioadă
favorabilă, binecuvântată şi cu frumoase realizări pentru
spiritualitatea noastră dreptmăritoare din acest spaţiu. S-au rupt
lanţurile atee, au început să se redeschidă sute de biserici şi
mănăstiri, dar mai sunt încă foarte multe de înfăptuit şi cu multe
probleme ne confruntăm la zi.
Una dintre ele este renovarea lăcaşurilor sfinte, iar alta
menţinerea unei vieţi sănătoase în spirit duhovnicesc. Am avut cândva
criză de slujitori, deoarece nu erau şcoli teologice şi nu avea cine
să-i instruiască, astăzi ne bucurăm că avem cadrele, şcolile noastre.
Important este că Biserica a început să se implice în viaţa societăţii,
astfel cuvântul Domului este auzit oriunde. Cu regret nu se ţine cont
în toate de cuvântul Domnului, aici mă refer la astfel de probleme ca
avortul, propagarea imaginilor pornografice şi altele ce ţin de morala
noastră creştinească.
- Cum comentaţi faptul că unii preoţi sunt simpatizanţi politici?
Biserica are o bună conlucrare cu conducerea ţării şi cu toate
instituţiile statale. Însă nu ne implicăm în viaţa politică, dar
conlucrăm cu toate instituţiile statale şi cu administraţia publică
locală în vederea realizării unor lucruri bune ce ţin de sufletul uman.
Faptul că unii preoţi sunt simpatizanţi ai partidelor politice, ca
cetăţeni ai acestei ţări au tot dreptul, doar că nu au dreptul conform
normelor noastre canonice să se implice în campania electorală. Dacă
vreun preot face aceasta benevol, desigur că comite o încălcare şi cei
care pledează pentru viaţa politică mai mult decât pentru viaţa
religioasă nu au altceva de făcut decât să abandoneze vocaţia de
slujire Domnului.
- Cum se implică Biserica Ortodoxă în soluţionarea problemei “copiilor străzii”?
Biserica se implică, în primul rând, în soluţionarea problemelor
copiilor, tinerilor vlăstare
...
Detalii »