Pe parcursul mai multor secole Sfântul Munte a fost loc de pocăinţă şi mîntuire pentru mii de oameni. În perioada timpurilor grele de robie turcească mulţi s-au îndreptat spre mănăstiri pentru îndrumări duhovniceşti. Aceasta a rezultat cu numeroşii noi mucenici, mulţi dintre care au trecut la religia islamică, dar realizînd gravitatea păcatului lor, s-au pocăit şi au căutat o cale de a dovedi dragostea lor pentru Hristos. Trei dintre aceşti noi mucenici - Eftimie, Ignatie şi Acachie – sunt pomeniţi împreună pe data de 1/14 mai, deoarece au trăit în aceleaşi timpuri, părăsindu-l pe Hristos pentru islam, dar pocăindu-se şi trăind în ascetism în Sfântul Munte, la Schitul Înaintemergătorului al Mănăstirii Iviru, ulterior au mărturisit pe Hristos prin mucenicie. Fie ca sfinţii mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie să mijlocească pentru noi toţi şi să ne ajute! Amin!

        Pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, şi care prin sabie s-a săvârşit.

       Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinţii săi erau Panagiotes şi Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci fraţi, Gheorghe, Christos, Ioan şi Katerina.

     După terminarea şcolii în Demetsana, Elefterie şi Ioan au plecat la Constantinopol ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iaşi, în România unde aveau afaceri tatăl şi fraţii lor. La puţin timp apoi, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, nu a reuşit să ajungă mai departe de Bucureşti. Acolo a locuit la consulul francez şi apoi la un angajat al consulului rus.

     Elefterie s-a dedat unei vieţi de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniştirea ostilităţilor, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu nişte musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis şi primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conştiinţa a început să-l chinuie cu gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalţi musulmani au observat schimbarea prin care trecea şi i-au limitat mişcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

     Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce şi a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalţi asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie să se lepede de toate obiceiurile sale creştineşti.

    Rais Efendi şi cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul Constantinopolului, slujea vecernia într-una din bisericile oraşului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creştineşti. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios şi l-a alungat pe Elefterie.

     Întorşi la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape.

     Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit păţania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă dar acesta a refuzat, temându-se de urmări dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat şi l-a lăsat să plece.  Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat şi primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind şi călugăr cu numele Eftimie.

     Eftimie a citit Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) şi inspirându-se din exemplul noilor martiri şi-a dorit cu toată fiinţa să-şi spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

     Sf. Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtăşit, s-a îmbrăcat în robă musulmană şi s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sf. Eftimie, ţinând frunze de palmier în mână a recunoscut că este creştin ortodox şi că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

     Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun şi nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată şi pus în lanţuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară şi vizirul a încercat să-l convingă cu linguşiri şi promisiuni materiale să nu renunţe la islamism. Sfântul a vorbit cu curaj despre religia musulmană spunând că aceasta se bazează pe minciună şi falsităţi şi că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura şi ucide.

     Marele Vizir a dat ordin să fie bătut şi închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: "Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?" Eftimie a răspuns: "Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?"

     În acel moment vizirul a înţeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credinţa sa şi a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuţie şi Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit şi s-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat şi pentru familia şi prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

     Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea în mână, a îngenuncheat şi a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia dar nu a reuşit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată şi văzând că nu reuşeşte, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuţit.

     Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie, 1814 în Constantinopol, câştigând locul său binemeritat în Împărăţia Cerurilor, unde slăveşte Sfânta Treime cea de o fiinţă şi dătătoare de viaţă, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

     Capul Sfântului Eftimie se găseşte în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.

     Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ignatie bulgarul, care a calugar la Muntele Athos si a fost spânzurat de turci la Constantinopol pentru marturisirea lui Hristos la anul 1814.

     Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei şi a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinţii săi Gheorghe şi Maria s-au mutat in oraşul Philippopolis unde l-au dat la şcoală.

    Deşi se descurca bine la învăţătură, copilul avea o dorinţă arzătoare pentru viaţa monahală. Ajungînd la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bugariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.

     Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creştinilor ortodocşi. Musulmanii l-au atacat pe Gheorghe cu furie, înjunghiindu-l şi apoi tăindu-i capul. Mama şi surorile lui Ioan au fost prinse de agareni şi în cele din urmă s-au convertit la Islam.

     Ioan a fugit şi s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama şi surorile sale aflînd unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceştia vrînd să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfăţişare şi femeia le-a spus că nu-l cunoaşte pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la Bucureşti, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care şi el a îndurat mucenicie.

     Însă Ioan nu a dorit să rămână în Bucureşti, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut şi prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp, s-a lepădat de adevărata credinţă şi a devenit musulman. Aflînd aceasta, Ioan s-a întristat şi a părăsit satul.

     Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldaţii turci şi i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind ameninţat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că aşa va face şi a fost lăsat să plece.

     Ajungînd în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr atonit de la mănăstirea Grigoriu şi au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.

     Într-o zi, cei doi mergînd la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David şi Eftimie.din Demetsana. Văzînd suferinţa lor pentru credinţa creştină, Ioan s-a însufleţit de dorinţa de a suferi şi el mucenicie pentru Hristos însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta şi să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veşnice.

    Mai târziu, aflînd de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credinţa sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni şi să citească din Evanghelie.

     Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simţit pregătit pentru marea încercare.

     Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în faţa cadiului recunoscînd că este creştin. El a povestit cum a promis în tinereţe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda nicioadată de Hristos.

      Crezînd la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale şi multă cinste din partea lor.

     Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deşertăciuni şi că ameninţările cu tortura şi moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri şi să moară mucenic pentru Hristosul său.

     Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învăţător al pierzaniei şi prieten al vrăjmaşului, invitîndu-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.

     Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcînd semn unui servitor să-l scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit şi a îngenunchiat în faţa cadiului, plecîndu-şi gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alţi servitori l-au prins şi l-au târât în temniţă.

      Mai târziu a fost adus din nou în faţa stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.

      Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl aşteaptă spunîndu-i să nu se aştepte că va muri de sabie, ca creştinii să-i adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.

     Văzînd că nu-l poate abate de la credinţa sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentinţa. Trupul mucenicului a rămas agăţat timp de trei zile, după care nişte creştini evlavioşi au plătit răscumpărarea şi au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.

     Sf. Ignatie şi-a dat viaţa pentru Hristos în 8 octombrie 1814. El mai este sărbătorit în 1 mai împreună cu Sf. Acachie şi Eftimie. Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.

     Sfîntul Cuvios Mucenic Acachie Pantofarul care a mărturisit pe Hristos, la Constantinopol şi de sabie s-a săvârşit la 1816.

      Sfîntul nou mucenic Acachie s-a născut la Neochorion, Macedonia lîngă Tesalonic în secolul optsprezece. Cel mai mare copil dintr-o familie de ţărani bulgari, el a fost botezat cu numele de Atanasie. Cînd avea nouă ani, s-a mutat împreună cu familia în oraşul Serres. Atanasie a fost dat în ucenicie unui cizmar, care deseori îl bătea. Într-o noapte din Vinerea Patimilor, după o bătaie aspră, el hoinărea pe străzi, iar două femei musulmane l-au alinat, l-au dus la ele acasă şi l-au hrănit. Exprimînd milă, ele l-au încurajat să-L părăsească pe Hristos, Pîinea ce S-a coborît din Rai (Ioan 6:41). Ele l-au dus pe băiat la Yusuf Bey, care l-a adoptat, i-a dat un nume de musulman şi l-a tăiat împrejur. El a trăit în acea casă timp de nouă ani.

     La început soţia lui Yusuf Bey l-a tratat pe Atanasie cu dragoste maternă, dar aceasta mai tîrziu s-a transformat într-o pornire spre poftă trupească. La fel cum mucenicul Iosif (prăznuit la 31 martie) a respins avansurile soţiei lui Putifar (Facerea 39:8-10), astfel a respins şi Atanasie avansurile femeii musulmane. Ca urmare, ea i-a spus soţului său că Atanasie a încercat s-o forţeze. Tatăl său turc l-a aruncat afară din casă şi tînărul s-a întors la Tesalonic ca să-şi găsească părinţii săi adevăraţi. Mama sa i-a spus că este prea periculos pentru el să stea la ei şi el a plecat în Sfîntul Munte.

     La început a locuit o vreme la Mănăstirea Hilandaru, dar, a mai trăit şi pe la alte mănăstiri. El a mărturisit apostazia sa Părintelui Nicolai din Mănăstirea Xenofont, care i-a citit rugăciunile necesare şi l-a primit înapoi în Biserică prin mirungere. Atanasie s-a întors la Mănăstirea Hilandaru pentru un an, apoi a plecat la Mănăstirea Iviron. În perioada cînd trăia la Iviron a aflat despre mucenicia Sfinţilor Eftimie şi Ignatie şi a dorit să le urmeze. El s-a aprins de dorinţa de a-şi şterge păcatul prin vărsarea sîngelui său pentru Hristos în acelaşi loc unde L-a trădat pe El. Atanasie a descoperit toate acestea Părintelui Nichifor, care a fost tatăl duhovnicesc al Sfinţilor Eftimie şi Ignatie. El a fost dat în îndrumarea monahului Acachie care urma să-l pregătească pentru lupta sa grea. Atanasie îşi petrecea timpul în rugăciune neîncetată, priveghere şi postire. Aceasta, bineînţeles, a aţîţat pe vrăjmaş, care a semănat seminţe de îndoială şi incertitudine în sufletul său. După treizeci şi cinci de zile Atanasie s-a înfricoşat şi a fugit în miez de noapte.

     Atanasie a plecat la Mănăstirea Simonopetra, dar nu a găsit linişte acolo. El s-a întors la Mănăstirea Hilandaru, dar ca ispăşire el a locuit mai mult în vie decît în chilie. Curînd s-a îmbolnăvit şi a fost dus la Kareia, capitala Sfîntului Munte, dar a refuzat orice tratament medical. Cei care l-au adus acolo erau foarte mîhniţi din această cauză şi i-au spus că el nu este nici creştin, dar nici musulman. Umilit de mustrarea lor, Atanasie s-a izolat timp de patruzeci de zile.

     La sfîrşitul perioadei de izolare, Atanasie s-a întors la Pr. Nichifor la Mănăstirea Iviron şi a fost încredinţat bătrînului Acachie ca să-l îngrijească din nou. El a început un program intens de rugăciune, înfrînare şi priveghere şi a primit darul lacrimilor. În duminica a patra a postului Paştelui, văzîndu-i pocăinţa şi creşterea virtuţii, bătrînul Acachie l-a tuns în monahism cu numele de Acachie.

     În scurt timp a plecat la Constantinopol cu bătrînul Grigorie, care de asemenea i-a însoţit şi pe Sfinţii Eftimie şi Ignatie în drumul lor către mucenicie. Ei au părăsit Muntele Athos cu o corabie, ajungînd la Constantinopol treisprezece zile mai tîrziu. Pe data de 22 aprilie Sf. Acachie a primit Sfînta Împărtăşanie într-o biserică din Galata, apoi ei s-au întors pe corabie.  El a îmbrăcat haine musulmane şi s-a dus cu Pr.Grigorie la Poartă, unde un portar i-a întrebat ce doresc.

     Sf.Acachie i-a povestit istoria sa, spunînd că el a fost înşelat ca să renunţe la creştinism şi să accepte islamul, dar acum el a a ajuns la adevăr. Acuzîndu-l pe Mohammed ca fiind un proroc minciunos, el se declara cu voce tare că este creştin. Apoi a aruncat turbanul pe podea, l-a călcat în picioare şi l-a scuipat.

      Sf.Acachie a fost prins, bătut şi aruncat în închisoare. În acea noapte i s-au promis bogăţii şi poziţii înalte dacă se întoarce la islam. El refuzînd, ei au început să-l bată din nou.

      În ziua următoare Sf.Acachie a fost adus în faţa vizirului şi i-a spus istoria sa, apoi a fost dus înapoi la înschisoare. Pr. Grigorie a reuşit să trimită pe cineva, care i-a adus lui Acachie o lădiţă ce conţinea Sfintele Taine şi el s-a împărtăşit din trupul lui Hristos.

      Curînd după aceasta, sfîntul mucenic a fost dus la un loc numit Parmak Kapi, unde i s-a tăiat capul. Sf.Acachie şi-a dat viaţa pentru Hristos pe 1 mai 1816 la ora şase seara. Cîţiva creştini evlavioşi au răscumpărat corpul Sfîntului de la turci şi Pr.Grigorie l-a adus înapoi în Sfîntul Munte. Sfintele moaşte au fost aduse în Mănăstirea Iviron şi îngropate într-o biserică închinată Sfinţilor Ignatie şi Eftimie.

     Cu toate că unele surse spun că anul muceniciei sfîntului ar fi 1815, există o scrisoare de la Sf.Acachie către un părinte duhovnicesc din Muntele Athos datată cu 27 aprilie 1816, în care el spune că este pregătit pentru mucenicie. Astfel, anul corect este 1816.

     Capetele Sf.Acachie, Eftimie şi Ignatie se păstrează în biserica rusească a Sf. Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon din Sfîntul Munte.