Pe timpurile lui Maximian şi Maxim, împăraţi păgîni, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau în Hristos. Ei au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi şi fară de omenie, prin toată stăpînirea lor, poruncind că oricare dintre creştini ar voi să se lepede de Hristos, multe onoruri să aibă de la împăraţi, iar dacă vor fi tari în credinţa lor şi nu vor voi să jertfească zeilor să pătimească munci cumplite şi cu amară moarte să se omoare. Unii dintre creştini, mai mari la suflet şi tari în credinţă, mărturiseau în faţa tiranilor că Hristos este Dumnezeul cel Adevărat, apoi mureau în cele mai cumplite chinuri. Alţii, de frică, se duceau şi se lepădau de Hristos, aducînd jertfe idolilor sau fugeau şi se ascundeau prin munţi şi peşteri, temîndu-se a se descoperi că sunt creştini.
Unul dintre aceştia era şi tînărul Teodor, creştin din cetatea Amasiei, care nu se ascundea de frică, dar considera că încă nu este voia lui Dumnezeu să mărturisească pe faţă. Încorporat într-o ceată de ostaşi şi fiind conducător al acesteia, a mers în părţile Răsăritului, în cetatea Evhaita. Lîngă această cetate, ca la 40 de mile, era o pădure, în care locuia un balaur înfricoşător, încît nimeni nu putea să treacă prin acel loc, iar mulţi oameni, de frica fiarei, şi-au lepădat ţarinile şi viile şi au plecat.
Sfîntul Teodor, dorind să cerceteze de este voia lui Dumnezeu să mărturisească numele Lui, s-a dus în pădure să găsească balaurul, dar negăsindu-l, a adormit de oboseală. O femeie, Evsevia, trecînd pe alături şi văzînd că doarme în această înfricoşătoare pădure, cu lacrimi în ochi l-a deşteptat, spunîndu-i să plece, ca să nu moară. Sfîntul i-a promis că, cu ajutorul lui Dumnezeu, va izbăvi acel loc de fiara cumplită. Apoi a încălecat pe cal şi porni prin pădure în căutarea fiarei. Balaurul venea asupra lui. Sfîn tul şi-a făcut semnul Crucii şi i-a străpuns capul cu suliţa. Omorînd balaurul. Teodor a ieşit din pădure bucurîndu-se, căci a cunoscut, că este voia lui Dumnezeu să-L mărturisească. Se gîndea, că dacă a biruit înfricoşătoarea fiară, va birui şi puterea diavolului.
Sfîntul s-a dus la locul unde era adunată oastea. A venit timpul ca oastea, împreună cu generalul Vringa, să jertfească zeilor. Toţi ostaşii s-au dus, dar Teodor a rămas în cortul său. Astfel, au înţeles că Teodor este creştin. Vringa i-a cerut să jertfească zeilor. Teodor i-a răspuns: „Eu sunt creştin şi cred în Hristosul meu, şi Lui voiesc să-i jertfesc, avînd pe lisus Hris tos Dumnezeu Adevărat şi Împărat al tuturor, iar desfrînaţilor zei nicidecum nu le voi jertfi"'.
L-au lăsat pe alesul ostaş al lui Hristos o noapte la libertate, dar Sfîntul a ars cu foc capiştea maicii zeilor. A fost prins şi adus la judecată. Judecătorul a poruncit să fie închis în temniţă, fără să-i dea de mîncare. In noaptea aceea, s-a întîmplat o minune, i s-a arătat Domnul care i-a zis: "Îndrăzneşte, Teodore, iată Eu sunt cu tine. Să nu primeşti hrană sau băutură pămîntească, că vei avea viaţă nepieritoare şi veşnică în ceruri". Aceasta zicînd, Domnul s-a dus de la dînsul.
A doua zi a fost scos din temniţă şi pentru că nu se lepăda de Hristos, l-au spînzurat pe lemn, l-au strujit cu unghii de fier, încît i-au rămas oasele goale. Însă fericitul cînta:,"Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea". După acest înspăimmtător chin, iarăşi i-au zis să se închine zeilor. Dar Sfîntul şi mai mult îi nesocotea, lăudînd pe Domnul. Atunci ighemonul a dat poruncă să fie ars pe rug. Slujitorii au adus mulţime de lemne şi aprinzîndu-le, au adus pe Sfîntul Teodor la locul de moarte. Ostaşii au voit să-l pironească, dar Sfîntul a spus că va răbda focul de bună voie şi, rugîndu-se mult, a intrat singur în această văpaie.
Dumnezeu, ca să arate minunile Sale şi să slăvească pe Sfîntul Său a iconomisit un lucru ca acesta: văpaia se făcu ca o lumînare, încît a înconjurat trupul Sfîntului, dar nu l-a vătămat deloc. Sfîntul, mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat duhul în mîinile Domnului.
Evsevia a cumpărat moaştele lui cu multă bogăţie şi le-a dus în patria ei, Evhaita şi-l avea ajutător la toată nevoia. Nu numai ea, dar şi toţi bolnavii îl aveau doctor sufletesc şi trupesc şi nu numai cei care erau aproape, dar şi cei care erau îndepărtaţi luau darurile lui. Întîiul semn arătat de sfînt este următoarea minune: împăratul Juiian Apostatul era un mare prigonitor al creştinilor. Aducîndu-şi aminte că este prima săptămînă a Postului Mare a vrut să spurce toate bucatele cetăţii cu sîngele jertfei idoleşti. L-a chemat pe eparhul cetăţii şi i-a zis, să poruncească ca nimeni să nu vîndă în cetate altă mîncare, decăt numai din cele împărăteşti, dar acestea să fie îmbibate cu sîngele jertfelor. Creştinii, necunoscînd acest lucru, se vor împărtăşi de păgînătate. Eparhul a trimis aceasta vînzătorilor, şi aceştia au îndeplinit întocmai porunca împărătească.
Dar Dumnezeu, Cel ce poticneşte pe cei răi, a stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis la Eudoxie, patriarhul Constantinopolului, pe răbdătorul de chinuri, Sfintul Mare Mucenic Teodor. Acesta i-a spus patriarhului despre toată înşelăciunea lui Iulian, îndemnîndu-l să fiarbă grîu, şi astfel vor scăpa de acea mare înşelăciune.
Patriarhul a adunat toată lumea creştină, descoperindu-le voia lui Dumnezeu. Pregătind colivă, a ferit turma lui Hristos nevătămată de meşteşugul vrăjmaşului. Sfirşindu-se săptămînă întîia a Marelui Post, în sîmbăta aceea, tot poporul a săvîrşit pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron cu colivă, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe Sfînt.
De atunci şi pînă în prezent, dreptcredincioşii din toată lumea, în sîmbăta întîia a Postului Marc, săvîrşesc pomenirea minunii ce s-a făcut cu coliva şi cinstesc pe răbdătorul de chinuri a lui Hristos - Sfîntul Mare Mucenic Teodor.
Numeroase minuni a săvîrşit Sfintul: pe cei robiţi i-a eliberat, pe bolnavi i-a vindecat, pe fiul unei văduve l-a eliberat din robia perşilor. În Constantinopol era o biserică, numită Fancrotis. Oricine ar fi pierdut pe robul său, numai dacă venea la biserică îl afla. Unii au furat din biserică nişte bani şi Sfintul Teodor Tiron i-a arătat pe dînşii...
Să ne dea Domnul ca prăznuirea şi pomenirea Sfintului Mare Mucenic Teodor Tiron să trezească în noi dorul pentru o viaţă sfintă, să nască în noi curajul, să aducă în inimile noastre dorul raiului pierdut.
Să-i strigăm din adîncul sufletelor noastre: „Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Teodore Tirone, mijlocitorul nostru către Dumnezeu!"
|
