Dar Apostolul cu bun indemn pomeneste la sfarsit despre desfranata Rahav, si, ba minunandu-se, ba bucurandu-se de biruinta si mantuirea desfranatei, incheie cu aceste cuvinte: "Si ce voi mai zice?" (Evrei 11, 32). Ce ar mai fi de spus? Ce este mai minunat si mai slavit? Iar desfranata cea necurata s-a alaturat celor curati intru cele sfinte, cea care era urata de Dumnezeu este printre cei placuti Lui.

Mare minune - desfranata este preaslavita cu sfintii! Sa le asculte pe acestea oricare dintre pacatosi si sa nadajduiasca! Iata pilda ce sta inaintea ta, a celui ce te ridici din pacate, iata nadejde neclintita in mila lui Dumnezeu! Doboara de indata pacatul, taie obisnuinta ta cea rea, scuipa si calca in picioare patimile tale pacatoase, ridica-te prin pocainta, cheama-L pe Dumnezeu, incepe sa te caiesti, incepe chiar acum fara nici o amanare si, de indata, insusi Apostolul Pavel te va pune in rand cu marii sfinti, dupa cum si pe Rahav desfranata a pus-o in rand cu Moise, Avraam si al lor cin.

Iata deja si raspunsul la intrebarea pusa: se poate pacatosul preschimba in sfant? "Departe de pacatosi este mantuirea" (Psalm 118, 155), spune David, insa o spune aceasta pentru pacatosii care nu se caiesc, iar pentru cei ce savarsesc cainta adevarata, aproape este mantuirea, dupa cuvantul aceluiasi David: "Aproape este Domnul de toti cei ce-L chema pe El.. intru adevar" (Psalm 144,18). Pe unii ca acestia cu indrazneala putem sa-i trecem printre sfinti si sa-i numim sfinti noi.

Sunt doua feluri de pacatosi: cei dintai degraba se indreapta spre pocainta, iar cad si iarasi se ridica; sunt si altii care nu degraba si cu mare greutate se ridica din cadere, dar isi doresc mult sa se pocaiasca. Este si un al treilea fel de pacatosi, care au cazut in deznadajduire, si-au impietrit inimile, L-au parasit pe Dumnezeu, s-au lepadat ei insisi in mainile vrajmasului si s-au pomenit a fi in cartea pieirii. Dar nu despre acestia ne este acum cuvantul.

Ce sa credem despre pacatosii din prima randuiala care adeseori cad, si dupa fiecare cadere se ridica cu inima zdrobita si cu lacrimi? Unde le vom gasi loc? Unde ii vom aseza? Sa-i asezam cu cei ce sunt pacatosi cu desavarsire nu putem. Impotriva acesteia au scapare in Sfanta Scriptura, care zice: "De cate ori cazi, de atatea ori ridica-te si te vei mantui".

Daca insa ei trag nadejde de mantuire, atunci ei cu atat mai mult trebuie numarati in soborul celor mantuiti si sa-i asezam printre sfinti, si anume in multimea dreptilor. Iar aceasta nu o spun cu de la mine putere, ci din Sfanta si Dumnezeiasca Scriptura, in care Sfantul Duh asa graieste: "Cel drept cade de sapte ori si tot se scoala" (Pilde 24, 16).

Fiecare sa ia aminte si sa se minuneze de lucrul acesta: cel care a cazut de sapte ori in pacate ramane cuvios! Noi am fi crezut ca unul ca acesta nu trebuie socotit cuvios, ci pacatos. De este cuvios, atunci de ce cade? Cuviosul trebuie sa fie intemeiat intru a sta, si deci nu trebuie sa cada. Insa uneori si asupra cuviosilor este ingaduita caderea; ca sa poata sa stea mai cu tarie sunt lasati sa lunece inspre rau, ca sa nu se prabuseasca in mandrie si astfel sa strice inaintea lui Dumnezeu multimea roadelor virtutilor si vredniciilor lor.

Cu toate acestea, de ce Sfanta Scriptura nu-l numeste pe omul care pacatuieste pacatos, ci cuvios? Cum este cu putinta ca prin caderea cuviosului, acesta sa nu-si piarda din cuviosia sa? Cuviosul, pacatuind, nu-si pierde numele sau, fiindca el nu numai cade, ci se si ridica, se ridica prin pocainta. Daca cineva a pacatuit si de indata s-a pocait din adancul inimii, nu mai indrazni sa-l numesti pacatos, ci mai degraba cuvios. Unul ca acesta se ridica, si se ridica de indata dupa cadere, plangand si tanguindu-se inaintea lui Dumnezeu, se ridica izgonind din sufletul sau pacatul ca pe un oaspete ticalos, dupa cuvintele Sfantului Ioan cel cu Gura de Aur: "De va intra in sufletul tau pacatul, fie ca el sa-ti fie oaspete si nu impreuna-vietuitor."

Cazand in pacat nu zabovi, ci de indata alearga spre pocainta, ca nu cumva inmultindu-se pacatele tale sa ajunga la Dumnezeu; asadar, de cate ori cazi, de atatea ori te si ridica, intrucat la Dumnezeu ajung nu numai faptele bune inaltate pana la El de catre ingeri, ci si cele rele. Este adevarat ca ingerul nu va duce la Cer fapta noastra rea, iar diavolul nu va indrazni, si cu toate acestea, faptele rele ajung inaintea lui Dumnezeu.

Trimitandu-l pe Proorocul Iona la propovaduirea pocaintei in Cetatea Ninive, Domnul spune: "Faradelegile lor au ajuns pana in fata Mea!" (Iona 1, 2). Asemenea si strigatul fiecarui pacat ajunge pana la El. Nu poti lua magnetului puterea cu care trage catre sine fierul si, de asemenea, este cu neputinta sa iei de la Ochiul dumnezeiesc atotvazator puterea de a vedea faptele oamenilor.

Ce pricinuiesc, ajungand la Dumnezeu, faptele bune si cele rele? Cele bune ni le mijlocesc pe toate cele bune inaintea lui Dumnezeu, cele rele insa il intarata spre manie. Faptele cele bune il apara pe cel ce le-a savarsit, mijlocind astfel: "Doamne iarta-i lui!", iar faptele cele rele se plang de cel ce le-a savarsit, zicand: "Doamne rasplateste-i lui!" Unele striga: "Mantuieste!", iar altele striga: "Nenoroceste!"; unele il indreapta pe Dumnezeu spre mila, iar altele spre manie.

Grabeste-te, asadar, ca dupa fiecare cadere in pacat sa te cureti cu pocainta adevarata si nefatarnica. Cu covarsire este Dumnezeu multrabdator, insa se manie asupra oamenilor ce raman intru nepocainta. Cel ce s-a pocait devine iarasi cuvios, si asupra lui se implinesc cuvintele lui David: "Cand va cadea, nu se va zdruncina, ca Domnul intareste mana lui" (Psalm 36, 24). Ridicati-va dar grabnic din pacat, ca sa fiti numarati printre cuviosi!

Ce voi spune acum despre ceilalti pacatosi, care nu lesne si grabnic se ridica din pacat? Intai de toate cine sunt cei numiti pacatosi? Aceia pentru care pacatul s-a statornicit in obisnuinta, si mai cu seama cei care sau incalcit in mrejele pacatelor trupesti, si despre care Apostolul Pavel spune: "Iar faptele trupului sunt cunoscute, si ele sunt: adulter, desfranare, necuratie, destrabalare" (Galateni 5, 19).

Cei ce s-au incalcit in aceste patimi trupesti si placeri pacatoase nu se ridica degraba, desi au gand si dorinta sa se caiasca, si spun impreuna cu David: "O, de s-ar indrepta caile mele, ca sa pazesc poruncile Tale!" (Psalm 118, 5). La unii ca acestia obisnuinta pacatoasa s-a preschimbat in a doua randuiala a firii, ei nu mai fac ceea ce voiesc, ci ceea ce nu vor, aceasta le-o cere pacatul, care traieste in ei si care domneste in madularele lor (Romani 7, 19-20). Pilda si marturia lui David ne este dovada ca unii ca acestia, care se biruie de trup, nu degrab si cu usurinta se indrepteaza.

Cunoscut este pacatul in care a cazut David in zilele imparatiei sale. Aduceti-va aminte de frumoasa Batseba si de barbatul sau Urie (2 Regi 11). S-a incalcit David in pacatoase indulciri trupesti, iar pacatul s-a preschimbat in obicei, si n-a mai putut sa dea inapoi, insa mustrat fiind David de constiinta si gandind la pocainta, cu tanguire striga catre Dumnezeu: "Departeaza de la mine calea nedreptatii si cu legea Ta ma miluieste" (Psalm 118, 29).

De ce o cere David aceasta asa si nu in alt chip? De ce il roaga pe Dumnezeu sa indeparteze de la el calea nedreptatii si nu pe el de la aceasta cale? Orice om intelept, stiind ce cale e primejdioasa, se sarguieste din vreme s-o ocoleasca, pentru ca altfel insusi va fi vinovat de nenorocirea sa. Chiar si judecata fireasca ii spune omului: "Nu merge pe calea nedreptatii." Dar iata ca David striga catre Dumnezeu: "Departeaza de la mine calea nedreptatii". Prin aceasta vrea sa-i spuna lui Dumnezeu: "Eu insumi nu mai pot sa parasesc calea nedreptatii, nu pot sa preschimb obiceiul meu pacatos, de aceea insuti Tu, Doamne, daca nu pe mine, atunci aceasta cale rea indeparteaz-o de la mine in vreun fel anume si ma ridica la pocainta."

Iata aici cum insusi marele David ne arata ca, pe cat de greu este a stramuta o cale intr-un alt loc, pe atat este de greu sa indreptezi isi sa-l schimbi pe omul cel cazut in pacatul trupesc. Cu toate acestea, un astfel de pacatos, poate ca nu degraba va lua aminte, dar cand isi va veni in sine si se va indrepta catre pocainta, sfaramand odata jugul pacatului, il va arunca pentru totdeauna, se va sargui prin pocainta sa se curete de orice spurcare a trupului si a sufletului si astfel va trai in curatie pana la moarte.

Oare unul ca acesta in care ceata a sfintilor trebuie asezat? Sa socoteasca fiecare dupa a sa voire, insa eu nu ma voi rusina sa-l asez in ceata celor.. feciorelnici. Prin pocainta adevarata si indelungata se innoieste cinstea fecioriei.

Stiti oare cine-I urmeaza cel mai indeaproape lui Hristos, Domnul nostru? Ori apostolul, ori feciorelnicul. Aproape foarte si urmand lui Hristos sunt Apostolii, carora El le-a spus: "Veniti dupa Mine" (Matei 4, 19). Aproape de Domnul si in urma Apostolilor merg si cei feciorelnici, pe care i-a vazut Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu si despre care marturiseste: "Acestia sunt care merg dupa Miel oriunde se va duce" (Apocalipsa 14, 4).

Asadar, in urma lui Hristos este locul Apostolilor si al celor feciorelnici. Sa ne aducem aminte aici de acea femeie pacatoasa din Evanghelie, care stand la spate langa picioarele lui Iisus, a inceput sa I le spele cu lacrimi (Luca 7, 38). Nici chiar Petru cel fierbinte si ravnitor n-a indraznit sa alunge de la Izvorul curatiei duhoarea pacatelor.

Nici chiar Ioan cel feciorelnic n-a izgonit-o pe desfranata din acel loc unde stau picioarele celor feciorelnici, dimpotriva, el i-a dat ei locul sau cel feciorelnic. De ce credeti ca este lasata pacatoasa la locul Apostolilor si al feciorelnicilor? De ce sta ea aici cu indrazneala, si fara nici o frica se atinge de picioarele lui Hristos? Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur lamureste pricina, spunand despre aceasta femeie:

"Mai inainte ea era desfranata, iar acum e fecioara, sora a lui Hristos, mireasa a Cuvantului. O, femeie care te caiesti din suflet, stai cu indrazneala in locul Apostolilor si al celor feciorelnici! Dupa lunga ta viata in necuratie, printr-o hotarare neasteptata si pocainta adevarata, te-ai facut fecioara, sora a lui Hristos, mireasa a Cuvantului."

Fiti dar si voi, prieteni impovarati de pacate, in soborul feciorelnicilor, impreuna cu insisi Sfintii Apostoli, dupa ce, cu tarie si fara de intoarcere va veti indrepta spre pocainta, chiar daca nu o veti face de indata. Ce poate fi mai minunat, mai vrednic si mai slavit decat aceasta randuiala dumnezeiasca prin care pacatosii sunt chemati in soborul sfintilor prin calea pocaintei!

Omule pacatos, tine minte insa, ca fara pocainta nu te vei mantui, si deci nu amana pocainta ta pentru vremea batranetii. S-ar putea sa-ti vie asupra o boala grabnic omoratoare, si atunci vei voi sa te pocaiesti, dar va fi prea tarziu, vei voi sa-ti plangi pacatele, dar nu va mai fi vreme. Ingrijeste-te pentru aceasta acum, pocaieste-te cu adevarat si vei fi pomenit in adunarea Sfintilor. Insa sa nu socotesti ca nu ai loc acolo, si sa nu deznadajduiesti de mantuirea ta. Inchipuieste in mintea ta cum Domnul nostru, intorcandu-Se spre noi, pacatosii, cu Fata Sa milostiva si luminoasa, spune:

"N-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta (Matei 9, 13), pocaieste-te numai si vei dobandi cinste asemenea cu a Sfintilor si Dreptilor. Unde este locul lui Petru care s-a lepadat de Mine si care a plans amarnic? Unde este cel al femeii desfranate care a plans la picioarele Mele? Unde este locul in Imparatia Mea pentru fiul cel risipitor, pentru vames si pentru talhar, acolo va fi si locul vostru, numai plangeti-va cu amar pacatele voastre asemenea lui Petru, cadeti la picioarele Mele cu pocainta asemeni desfranatei, intoarceti-va la Mine ca fiul risipitor, smeriti-va ca vamesul - pocaiti-va si va veti mantui, in Cer la Mine este pregatit locas pentru voi, este largime si veti incapea in bogatia milostivirii Mele."

Sa se bucure dar Sfintii, ca si pacatosii se numara impreuna cu ei si se inmulteste numarul lor! Sa se bucure si pacatosii, ca si pentru ei se gaseste loc printre Sfinti!

Voi insa, frati crestini, intelegeti ca toate acestea va sunt spuse pentru mangaierea sufleteasca. Nu deznadajduiti de mantuirea voastra chiar daca aveti pacate multe. Treziti-va numai degraba din pacatele voastre ca dintr-un somn si, pocaindu-va cu adevarat, va veti invrednici de a fi impreuna cu toti Sfintii cei care au bineplacut Domnului Dumnezeului nostru.

Sf. Dimitrie al Rostovului